O dată cu desfacerea căsătoriei se pune şi problema partajului bunurilor comune ale soţilor.

Pentru aprecierea contribuţiei soţilor la dobândirea bunurilor comune, instanţele de judecată nu trebuie să pornească de la premiza contribuţiei egale a soţilor la dobândirea bunurilor comune, ci trebuie să administreze probe pentru lămurirea acestui aspect, o cotă egală urmând a se stabili doar atunci când nu există elemente din care să rezulte o contribuţie diferită.

Contribuţia se stabileşte nu numai în funcţie de aportul de ordin material al soţilor, ci şi in funcţie de munca prestată în gospodărie şi pentru creşterea copiilor, se ţine seama de orice alte imprejurări de natură să contribuie la determinarea corectă şi echitabilă a participării soţilor la patrimoniul comun, cum ar fi: ajutorul primit din partea părinţilor la asigurarea locuinţei şi a intreţinerii gospodăriei soţilor, de imprejurarea dacă unul dintre soţi s-a sustras de la prestarea unei munci folositoare, ori că a irosit o parte din bunurile comune, de inegalitatea veniturilor soţilor, contribuţia fiecărui soţ la lichidarea sau reducerea pasivului comunitar, sumele de bani pe care unul din soţi le-a cheltuit cu întreţinerea copiilor săi, sau dacă soţul a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ şi orice alte asemenea imprejurări.

Cota de contribuţie a soţilor este unică pentru toate bunurile comune, nefiind admisibilă stabilirea diferenţiată a cotei de contribuţie pentru unele categorii de bunuri.

Cel mai important de menţionat este faptul că dovedirea contribuţiei fiecărui soţ la dobândirea bunurilor comune se poate face prin orice mijloc de probă.