Cum se impozitează vânzarea locuinţelor?


download (28)

Legea privind darea în plată a scos în evidenţă încă o dată modul inechitabil în care impozitul pe transferul proprietăţilor imobiliare este conceput la noi.

Paradoxal este că cei care apelează la darea în plată suferă pierderi financiare, dar conform Codului Fiscal ei trebuie impozitaţi deoarece, în opinia fiscului, ar obţine venituri.

Ministerul de Finanţe a venit cu o propunere pentru corectarea acestei situaţii, printr-o soluţie la fel de discutabilă: persoanele sunt scutite de la plata impozitului la prima dare în plată.

Soluţia nu este tocmai potrivită deoarece putem presupune că de fiecare dată când cineva apelează la darea în plată se confrunta cu probleme financiare.

Aceste probleme au o cauză mult mai profundă: impozitul pe vânzarea locuinţei este greşit fundamentat şi nu este adaptat la realităţile din economie. Impozitul se calculează la valoarea de vânzare a locuinţei, când de fapt ar trebui să se calculeze doar la câştigul obţinut din vânzarea locuinţei.

De exemplu dacă o persoană a cumpărat o locuinţă cu 70.000 euro şi acum o vinde cu 50.000 euro, acest lucru nu înseamnă că a obţinut vreun venit ca să fie impozitată. Bineînţeles trebuie să avem în vedere şi valoarea euro la cumpărare şi vânzare.

Rezultă că  a avut loc o pierdere şi vânzătorul nu ar trebui să plătească niciun impozit pe venit către stat. Nu degeaba acest principiu se aplică de majoritatea statelor dezvoltate.

În Marea Britanie, de exemplu, vânzătorul este obligat să achite un impozit doar pentru câţtigul realizat din vânzarea unui proprietăţi imobiliare. Iar acest câţtig se determină ca diferenţă între preţul de vânzare şi preţul de achiziţie, inclusiv cheltuielile efectuate în timp pentru îmbunătăţirea locuinţei.

În Franţa, populaţia este scutită de orice impozit pe venit, atunci când are loc vânzarea unui imobil folosit ca locuinţă principală. În celelalte cazuri, baza de impozitare o reprezintă câştigul de capital, fiind posibile diverse deduceri suplimentare pentru cheltuielile de îmbunătăţire a casei.

Toate aceste exemple arată că statul român taxeaza în mod nejustificat proprietarii care îşi vând locuinţele, având în vedere că preţurile au scăzut semnificativ faţă de perioada de boom economic. În plus, nu existăa niciun stimulent fiscal pentru a ajuta familiile să se mute în locuinţe mai mari, aşa cum se practică în statele occidentale.