MySMIS va avea cinci module funcționale până în luna octombrie


computerPotrivit declaraţiilor ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, sistemul informatic pentru fonduri europene, MySMIS, va avea cinci module funcționale până în luna octombrie, iar celelalte module vor fi gata în primăvara anului viitor.

Am convenit împreună cu Comisia Europeană un calendar care presupune ca până în octombrie să avem 5 module funcționale în acest sistem, adică să ajungem până la implementare, ceea ce de fapt contează pentru beneficiari, să putem primi proiecte, ceea ce putem face acum, să facem evaluarea, contractarea, achiziții publice, totul online. Miza acestui sistem este aceea că banii pot fi ușor urmăriți încă de la început. Noul sistem informatic va putea să sesizeze fraude înainte să se întâmple“, a precizat Cristian Ghinea.