Ministerul Sănătății a spus spre consultare publică Proiectul de Hotărâre de Guvern privind modificarea datelor de identificare și actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în proprietatea publică al statului, precum și înscrierea unor imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestora în administrarea Ministerului Sănătății prin unități aflate în subordine.
Potrivit actului normativ, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin H.G. nr. 1705/2006 cu modificările și completările ulterioare se modifică denumirea, datele de identificare și valoarea de inventar a imobilului înregistrat la poziția nr. MFP 143740, potrivit datelor prevăzute în anexa nr. 1.
Totodată, se introduc în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și se dau în administrarea Ministerului Sănătății prin Direcția de Sănătate Publică a județului Vaslui, imobile aflate în proprietatea publică a statului și în folosința acestei instituții.
Bunurile imobile au fost reevaluate în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003 cu modificările şi completările ulterioare și Ordinul nr. 3471/ 2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice.