Guvernul nu poate emite ordonanţe de urgenţă în timpul vacanţei parlamentare


images (65)

Proiectul de lege care ar fi permis guvernului să emită ordonanţe de urgenţă în timpul vacanţei parlamentare a fost respins cu 77 de voturi împotrivă. Au fost doar 25 de voturi pentru şi 8 senatori s-au abţinut.

Legea respinsă de senatori permitea guvernului să dea ordonanţe de urgenţă în vacanţă parlamentară în domenii precum finanţe publice, economie, sănătate, afaceri interne, justiţie, cultură, fonduri europene, agricultură, transporturi şi comunicaţii.

Abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare a primit marţi aviz favorabil de la Comisia juridică a Senatului, după ce au fost respinse toate amendamentele celorlalte comisii parlamentare, urmând ca plenul să se pronunţe tot marţi. Deşi în Comisia juridică proiectul a primit aviz favorabil acesta a fost respins.

Proiectul prevedea că principalele domenii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în vacanța parlamentară sunt finanțe publice și economie, dezvoltare regională și administrație publică, sănătate, afaceri interne, justiție, cultură, fonduri europene, agricultură și dezvoltare rurală, transporturi, comunicații și societate informațională.

Ca urmare a acestei decizii, guvernul nu va putea adopta în timpul vacanţei parlamentare ordonanţe de urgenţă, Parlamentul va fi astfel la “adăpost“ niciun act nu va trece fără ca acesta să ştie de existenţa în detaliu a propunerilor legislative.