În data de 9 iunie, potrivit ordinului comun de prohibiţie emis de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii, prohibiţia pescuitului în Complexul Razim-Sinoe şi lacurile litorale din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD) s-a încheiat.
Astfel, în activitatea de pescuit, pescarii din Complexul Razim-Sinoe nu vor putea folosi năvoade până la data de 30 septembrie 2016, iar setcile sunt şi ele interzise în lacurile, canalele şi gârlele din Delta Dunării.
Referitor la speciile de peşti care pot fi capturate, pe sectorul de Dunăre şi braţele sale, de la Vadul Oii până la Gura Timocului, pescuitul scrumbiei este interzis până sâmbătă inclusiv, chiar dacă pe teritoriul RBDD, această activitate este permisă începând cu data de 9 iunie.