De cele mai multe ori  după ce analizăm un contract de credit suntem în imposibilitatea de a înţelege anumiţi termeni, aceştia au o formulare prea vagă şi se interpretează la modul general.

Acesta a fost şi motivul pentru care ÎCCJ prin Decizia nr. 441/2016 s-a pronunţat asupra noţiunii de consumator.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în sensul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, prin ,,consumator” se înţelege orice persoană fizică sau juridică care, în cadrul contractelor care intră sub incidenţa directivei, acţionează în scopuri care se află în afara meseriei, a domeniului de afaceri sau a profesiunii sale. De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa acestei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale.

Un caz practic în aplicarea acestor prevederi, a reţinut Înalta Curte. Persoana fizică ce a încheiat cu o bancă mai multe contracte de credit în scopul refinanţării altor credite dobândite de la o altă bancă şi al obţinerii de împrumuturi în vederea dobândirii de imobile pe care, apoi, le-a închiriat, nu poate fi inclusă în categoria consumatorilor protejaţi de Directiva nr. 93/13/CEE şi de Legea nr. 193/2000.