Prin Decizia nr. 749 din 30 martie 2016 pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul în care în cadrul dezbaterii succesorale judiciare şi în strânsă legătură cu capetele principale de cerere privind deschiderea succesiunii, constatarea calităţii de moştenitor şi anularea certificatului de moştenitor, dacă prin această se solicită şi anularea actelor subsecvente încheiate în baza certificatului de moştenitor contestat, competenţa instanţei este determinată de valoarea obiectului actelor subsecvente a căror anulare se solicită ca efect al posibilei anulări a certificatului de moştenitor indicat în cererea de chemare în judecată.

Astfel, în speţă, Înalta Curte a reţinut că,  obiectul litigiului îl reprezintă o cerere în materie de moștenire, iar valoarea obiectului acţiunii, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare ce ar putea fi desfiinţate în cazul admiterii acţiunii, depășește suma indicată în cuprinsul dispozițiilor art. 94 alin. (1) lit. k) C. procedură civilă, prin urmare, nu se mai poate reţine competenţa judecătoriei.

Deducem că,  în stabilirea competenței de soluționare a litigiului sunt incidente prevederile art. 118 C. procedură civilă, privind ultimul domiciliu al defunctului, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (2) C. procedură civilă, potrivit cărora criteriul valoric atrage competenţa tribunalului, ca instanţă „de grad mai înalt” raportat la cuantumul pretenţiei deduse judecăţii.