Sesizare privind excepția de neconstituționalitate referitoare la OUG de modificare a Legii referendumului


dns22

Potrivit unui comunicat al instituției Avocatul Poporului, semnat de Matei Vîrtosu – purtător de cuvânt, dat publicității pe 19 mai 2016, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) cu excepția de neconstituționalitate referitoare la O.U.G. nr. 15/2016 pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Ordonanţa de urgenţă care a fost adoptată pe 11 mai și publicată în Monitorul Oficial pe 12 mai, completează Legea privind organizarea și desfășurarea referendumului, în sensul de a permite organizarea și desfășurarea referendumului local la aceeași dată cu alegerile locale, cu utilizarea acelorași secții de votare, birouri electorale de circumscripție și ștampile electorale.

Avocatul Poporului susţine că OUG încalcă dispozițiile constituționale ale art. 115 alin. (4) privind regimul ordonanţelor de urgenţă, precum și prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție privind obligativitatea deciziilor Curții Constituționale.

“Prin decizia menționată, instanța de contencios constituțional a constatat că dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului sunt constituționale în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii. Or, în situația de față, Guvernul a adoptat un act normativ în materie referendară fără a ține cont de cele statuate de instanța de contencios constituțional în considerentele Deciziei nr. 334/2013, Ordonanța de urgență nr. 15/2016 fiind adoptată chiar în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale”, precizează Avocatul Poporului.