Propunere legislativă: 1 iunie zi liberă!


lc

O nouă propunere legislativă vine din partea unui grup de parlamentari care au propus, într-un proiect de lege, ca ziua de 1 iunie să fie nelucrătoare. Aceştia propun modificarea Codului Muncii prin introducerea zilei de 1 iunie ca zi nelucrătoare.

Ziua copilului ar urma sa fie nelucrătoare, alături de 1 si 2 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşti, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, Adormirea Maicii Domnului, 30 noiembrie – Sfântul Andrei, 1 decembrie, prima şi a doua zi de Crăciun, două zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

În expunerea de motive, parlamentarii au apreciat că timpul petrecut de părinţi alături de copii reprezintă cea mai eficientă şi simplă metodă de a forma şi consolida o relaţie sănătoasă copil-părinte. Au menţionat că părinţii trebuie să fie conştienţi de importanţa timpul petrecut cu copiii lor şi acest aspect să primeze în detrimentul activităţilor cotidiene. Interacţiunea dintre ei are un rol determinant în evoluţia ulterioară a copilului.

Proiectul se află în consultare publică la Senat.