Sindicatele din sănătate solicită ca medicii să nu mai efectueze un act medical continuu de până la 31 ore


medic1Reprezentanţii mai multor sindicate din Sănătate, într-o scrisoare deschisă, adresată premierului Dacian Cioloş, atrag atenţia că medicii, chimişti şi biologii care efectuează gărzi, sunt obligaţi prin Ordinul M.S. nr. 870/2004 să efectueze un act medical continuu de până la 31 ore.

Medicii avertizează că oboseala acumulată duce la scăderea calităţii actului medical, cu punerea în pericol în egală măsură atât a vieţii pacienţilor, cât şi a medicilor, precizând că “garda nu este considerată timp de muncă, ceea ce se întâmplă doar în România”.

Prin urmare, sindicatele solicită lui Dacian Cioloş abrogarea ordinului Ministerului Sănătăţii prin care sunt nevoiţi să efectueze un “act medical continuu”, de asemenea, aplicarea prevederilor Codului Muncii şi a directivelor europene privind organizarea timpului de lucru.