Conform declaraţiilor secretarului de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Viorel Traian Lascu, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) ar putea să-și intre în atribuții în luna octombrie 2016.
“Primul pas, conform legii, este ca Ministerul Mediului să propună o Hotărâre de Guvern pentru organizarea acestei agenții naționale. Aceasta va demara cu un nucleu profesional de circa 10-15 persoane, prin care ne asigurăm că această construcție are un schelet de resurse umane foarte bine gândit. În paralel, trebuie să acoperim ceea ce înseamnă arii naturale protejate, administrate în momentul de față. Agenția se va dezvolta în timp, în funcție de nevoi, până la maximum 90 de persoane, așa cum spune legea, în ceea ce privește nucleul central. Teritorial, în funcție de cum grupăm ariile naturale protejate neadministrate, vom crea și instituțiile publice de administrare a acestor arii“, a mai spus Viorel Traian Lascu.
Datele Societăţii Ornitologice Române (SOR), publicate la sfârșitul lunii ianuarie, arată că în 2015 România deținea un număr de 1.486 de arii naturale protejate, cu 156,6% mai mult față de anul de referință 1990.