În data de 10 mai 2016, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat pachetul de legi privind achiziţiile publice. Legile urmează să fie trimise preşedintelui spre promulgare.
Anterior, premierul ceruse Parlamentului să adopte urgent legile, fiind necesare pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri europene.
Din pachetul de legi fac parte proiectul privind achiziţiile sectoriale, proiectul de lege privind achiziţiile publice, proiectul de lege privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, precum şi proiectul de lege privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii.
La şedinţa de vot final din Camera Deputaţilor au participat premierul Dacian Cioloş şi mai mulţi miniştri din Cabinetul său.