Month: April 2016

  • Modificările legii adopţiei, promulgate

    Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la 8 aprilie, Decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, precum şi a altor acte normative. Legea promulgată prevede concediu de un an şi indemnizaţie lunară de 1.700 de lei pentru persoanele ce adoptă copii mai mari de doi ani. “Persoana care adoptă…

  • Noi condiții privind procedura retragerii autorizării auditorului financiar

    Se spune că  „reputația este ceea ce se presupune că ești.” (John C. Maxwell) Există profesii în care nu poți accede fără să se verifice buna reputație. Există cazuri în care pierderea bunei reputații echivalează cu pierderea dreptului de a mai putea exercita o anumită profesie. Legiuitorul a decis că auditorii financiari își pot pierde…

  • Cum se aplică legea mai favorabilă în cazul pluralității de infracțiuni ?

    Este bine cunoscut principiul potrivit căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit mai multe legi penale, se va aplica legea mai favorabilă. De multe ori, apar situații în care o persoană a săvârșit infracțiuni anterior intrării în vigoare a Codului penal în 1 februarie 2014…

  • Conturile bancare sub microscopul fiscului. Banii nefiscalizați au devenit… mai greu de tăinuit!

    Ne aflăm într-o epocă în care autoritățile vădesc un interes tot mai clar de a dobândi date amănunțite despre cetățeni iar nivelul tehnologic actual permite acest lucru. Apariția statelor a coincis cu primele încercări reușite de colectare eficientă a birurilor. Orice formațiune statală a fost și este interesată să cunoască numărul potențialilor plătitori de taxe,…

  • Ar putea creşte indemnizația pentru mame

    Rectificarea bugetară carea va avea loc la sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, poate aduce majorări la indemnizația pentru mame. Ministrul de resort, Anca Dragu, a declarat că așteaptă ca președintele Klaus Iohannis să promulge legea. Reamintim că proiectul de lege prin care se elimină plafonul maxim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului și prin care se stabilește că…

  • Sancţiuni pentru coordonatorii de doctorate plagiate

    Reintroducerea sancţiunilor aplicate profesorilor şi cercetătorilor care coordonează teze de doctorat dovedite a fi plagiate, eliminate de Camera Deputaţilor, a fost solicitată de Universitatea din Bucureşti (UB). Astfel, se solicită retragerea titlului didactic universitar sau a gradului de cercetare ori retrogradarea; destituirea din funcţia de conducere din instituţia de învăţământ superior; desfacerea disciplinară a contractului de muncă pentru profesorii…

  • Restabilirea programului integrat „Casa verde”

    Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, a declarat că în 2016, va fi relansat programul „Casa verde”, şi va avea un buget total de 150 de milioane lei. Acest program va finanţa investiții care utilizează materiale pentru izolație, cum ar fi cânepa, lâna sau piatra bazaltică, sisteme de acoperișuri, sisteme de eficientizare a consumului de resurse…

  • Procedurile de numire a conducerii ÎCCJ și a procurorilor-șefi fără președintele țării

    Proiectul de lege, depus la Camera Deputaților de către președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, prevede faptul ca președintele țării să fie exlus din procedurile de numire a conducerii Înaltei Curți de Casație și Justiție și a procurorilor-șefi a șefului statului și a ministrului Justiției. Astfel, proiectul prevede modificarea Statutului judecătorilor și procurorilor, dar şi faptul că președintele, vicepreședintele şi președinții de secții vor…

  • Calendarul sesiunii de bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale

    Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a aprobat prin Ordinul nr. 3.602/7.04.2016, calendarul sesiunii speciale a examenului de bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sportive sau pe discipline, precum şi pentru absolvenţii de liceu care susţin admiterea în universităţile din străinătate în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de…

  • Consultări cu partidele politice pe tema legislaţiei în domeniul securităţii naţionale

    Preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema legislaţiei în domeniul securităţii naţionale. Fiecare delegaţie poate fi formată din maximum 5 persoane. Programul consultărilor presupune că marţi sunt aşteptaţi reprezentanţii PSD (ora 10,00), PNL (11,00),…