Străinii pot cumpăra terenuri agricole în România dacă îndeplinesc mai multe condiţii


terenuri agricole

Străinii pot cumpăra terenuri agricole în România doar dacă îndeplinesc mai multe condiţii, se arată într-un proiect de lege susţinut de 23 de parlamentari PNL.

Astfel, potrivit proiectului, străinii pot cumpăra terenuri agricole în România dacă:
– le folosesc pentru culturi agricole în maximum şase luni de la cumpărare şi le păstrează destinaţia,
– nu au datorii la fisc,
– sunt în asociaţii cu capital românesc de minimum 30%,
– au angajaţi români în proporţie de 60% în management şi 90% forţă de muncă,
– nu au activităţi cu companii offshore, şi
– prezintă garanţii că protejează mediul şi respectă legislaţia.

Deputatul PNL Daniel Gheorghe, în expunerea de motive a proiectului, precizează că “fără a împiedica dreptul unui cetăţean european de a cumpăra suprafeţe agricole, criteriile impuse ar garanta protejarea mediului, egalitatea de şanse între agricultorii autohtoni şi cei europeni, precum şi respectarea obligaţiilor fiscale către statul român“.