Analiza de risc la securitatea fizică


contabilitateConform legislației în vigoare, analiza de risc la securitatea fizică este un document obligatoriu pentru toate societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, care dețin bunuri sau valori cu orice titlu și sunt obligate să asigure protecția acestora.

În Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor este prevăzută lista entităților care trebuie să asigure paza bunurilor sau a valorilor cu orice titlu deținute.

În prezent, toate unitățile au obligația elaborării unei analize de risc la securitate fizică. Însă, conform unei hotărâri adoptate la finele anului 2015, Guvernul a amânat, pentru unele entități, obligația elaborării unui astfel de act până la 1 iulie 2017.

Astfel, termenul limită pentru îndeplinirea acestei obligații a fost amânat, până la 1 iulie 2017 numai pentru unitățile înființate până la data de 16 iunie 2012, în timp ce unitățile înființate după această dată au obligația elaborării analizei de risc la securitate fizică de la momentul începerii activității.