Proiect privind aprobarea Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării


Delta-Dunarii
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, viziunea asumată de Guvernului României pe termen lung este ca dezvoltarea durabilă a zonei Deltei Dunării până în anul 2030 să includă biodiversitate valoroasă, mediu de afaceri dinamic, cu activităţi economice la nivel mic/mediu atât în domeniile tradiţionale cât şi în cele moderne, teritoriu unde oamenii trăiesc în armonie cu natura, integrând activităţi economice în sectoarele turism, agricultură şi piscicultură, cu sprijin adecvat asigurat de către centrele urbane furnizoare de servicii.

Obiectivele strategice stabilite sunt:

  • Obiectivul Strategic 1: Păstrarea valorilor naturale unice printr-un management de mediu ghidat de ştiinţă şi prin consolidarea comunităţilor locale în rolul acestora de protectori proactivi ai acestui patrimoniu mondial unic.
  • Obiectivul Strategic 2: Dezvoltarea unei economii locale durabile şi verzi, valorificând avantajele comparative ale zonei, beneficiind de sprijinul unor servicii publice îmbunătăţite.

Aceste obiective strategice corespund unei structuri formate din cinci piloni, fiecare din piloni cuprinzând domenii de intervenţie şi obiective sectoriale detaliate care contribuie la îndeplinirea obiectivelor strategice.

Aprobarea Strategiei integrate de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării va avea în principal următoarele efecte:

  1. orientarea strategică a intervenţiilor finanţate în regiunea Deltei Dunării din diferite surse de finanţare (FESI, bugetul de stat, etc) în perioada următoare, în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice şi contribuţiei la atingerea viziunii de dezvoltare;
  2. asigurarea cadrului strategic necesar pentru o abordare integrată a nevoilor specifice acestei zone şi promovarea unui pachet de investiţii care vizează mai multe domenii (infrastructură, social, conservarea mediului etc.).