200 milioane de euro pentru proiectul tehnic al podului peste Dunăre de la Măcin


dunare
În cadrul unei dezbateri privind strategia Deltei Dunării, premierul Dacian Cioloş a declarat că proiectul tehnic al podului peste Dunăre de la Măcin ar putea fi iniţiat până la sfârşitul acestui an, precizând că există o alocare bugetară de circa 200 de milioane de euro în acest sens.

Am discutat şi despre oportunitatea de a lansa cât mai repede proiectul podului de la Măcin, care odată realizat ar trebui să faciliteze legătura dintre Dobrogea şi deci, implicit şi Deltă, de restul lumii şi să stimuleze atât economia, cât şi turismul“, a precizat Dacian Cioloş.

Dacă reuşim să respectăm calendarul aşa cum este acum prevăzut la Ministerul Transportulrilor, până la sfârşitul anului putem da drumul la proiectul tehnic. Alocările bugetare există, studiul de fezabilitate este în curs, ştim în detaliu alocările bugetare cel puţin pentru partea de pod efectiv, pentru că în jurul podului mai sunt prevăzute şi alte tipuri de investiţii, pentru a conecta podul la diferite reţele de transport. Dar pentru podul ca atare există alocare bugetară de aproximativ 200 de milioane de euro, care este inclusă în această sumă de 1,1 miliarde de euro. Deci în măsura în care vom respecta acest calendar, şi nu prea sunt motive să nu-l respectăm, eu cred că pe sfârşitul anului putem da drumul la proiectul tehnic şi de atunci încolo investiţia poate să se deruleze pentru că bugetul există“, a mai spus prim-ministrul.

,