30% dintre mijloacele de transport achiziţionate într-un an vor trebui să fie ecologice


parcare_masinaConform unei propuneri legislative adoptată de senatori, cel puţin 30% dintre mijloacele de transport achiziţionate într-un an de către autorităţile publice vor trebui să aibă motoare acţionate prin gaz natural, hidrogen sau electricitate.

Astfel, proiectul arată că autorităţile publice locale, regiile autonome şi societăţile aflate în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale vor achiziţiona mijloace de transport călători acţionate prin motoare cu propulsie electrica, tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-in, Hydrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat, motoare cu propulsie pe gaz natural lichefiat şi motoare cu propulsie pe biogaz în proporţie de minim 30% din necesarul de achiziţii viitoare, procentul fiind calculat din totalul numărului de autovehicule achiziţionate într-un an.

De asemenea, societățile comerciale cu capital privat care asigură transportul în comun pe traseele din municipii și zonele metropolitane, inclusiv firmele de taxi, începând cu 2020 vor achiziţiona aceleași tipuri de autovehicule în proporţie de 30% din necesarul de achiziții.