Posibilul procuror general al României susţine interviul la CSM pe 21 aprilie


un-ardelean-la-sefia-ministerului-public-augustin-lazar-propunerea-ministerului-justitiei-pentru-functia-de-procuror-general-al-romaniei

După demisia lui Tiberiu Nițu din fruntea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Justiției l-a propus pe Augustin Lazăr pentru funcția de procuror general al României, considerând că el ar fi potrivit pentru a ocupa această funcție, pentru că ar fi demonstrat că are o viziune managerială dar și determinare pentru reformarea Ministerului Public.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit ca Augustin Lazăr să susțină interviul la CSM pe 21 aprilie.

Astfel, Secția pentru procurori a hotărât ca activitățile prevăzute în procedura de avizare a propunerii ministrului Justiției să se desfășoare conform următorului calendar: 4 aprilie — punerea în dezbatere publică a proiectului de management și efectuarea verificărilor asupra candidaturii; 21 aprilie — analizarea rezultatelor demersului anterior și intervievarea candidatului; 22 aprilie — transmiterea avizului către Ministerul Justiției.

Legislaţia în vigoare prevede că procurorul general este numit de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

,