Deputatul PSD Florin Iordache, a declarat că la 31 martie 2016, Comisia juridică a adoptat un raport favorabil legii pensiilor aleşilor locali, motivând că legea a fost pusă în acord cu recomandările CCR, definindu-se categoriile de beneficiari, sursa de finanţare.
Proiectul de lege urmează să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017 şi prevede că aleşii locali vor primi indemnizaţia dacă au minim un mandat încheiat sau în funcţie de numărul de luni în care a fost în funcţie. Actul normativ interzice cumularea indemizaţiilor speciale, iar în cazul aleşilor care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie în perioada mandatului nu vor fi acordate aceste indemnizaţii.
Pentru săptămâna viitoare este preconizat ca legea pensiilor aleşilor locali să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor, după care va fi transmisă Senatului, acesta având vot decizional.