-
Proiectul legii salarizării, făcut public într-o săptămână
La 29 februarie, vicepremierul Vasile Dîncu a anunţat că maxim într-o săptămână va fi făcut public proiectul legii salarizării acceptat de Guvern, şi avizat de Ministerul Finanţelor. Este vorba despre un proiect în câteva variante, iar printre subiectele care urmează a mai fi discutate se enumeră nivelele de salarizare şi armonizarea pe categorii ocupaţionale. Ministerul…
-
Senatul a aprobat ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi combaterea violenţei domestice
În cadrul şedinţei din 29 februarie, Senatul a aprobat proiectul de lege referitor la ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeii şi a violenţei domestice, cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul. Reprezentantul Legislativului român la Consiliul Europei pentru problematica eliminării violenţei împotriva femeilor, deputatul Ana Birchall, le-a cerut…
-
Reguli noi pentru partidele politice în campanii electorale
În cadrul şedinţei din 29 februarie, Senatul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea Legii 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Votul în Senat a vizat raportul cu amendamente dat de comisia juridică la proiectul de modificare a Legii 334/2006. Astfel, raportul a primit 108 voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” şi…
-
Legea dării în plată, adoptată
Cu 119 voturi “pentru” şi niciunul împotrivă, senatorii au adoptat proiectul legii dării în plată a unor imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. Astfel, a fost respins un amendament care prevedea excluderea din lege a programului ”Prima casă” și a fost introdus un altul care se referă la faptul că pentru stingerea creanței dintr-un…
-
Legea dării în plată trebuie să se adreseze numai celor care sunt într-o situație financiară grea
Florin Georgescu, prim-viceguvernatorul BNR a afirmat că legea dării în plată trebuie să se adreseze numai celor care sunt într-o situație financiară grea, nu celor care nu au nevoie sau nu vor să achite, menţionând că nu trebuie să fie pusă în pericol stabilitatea sistemului financiar. Astfel, acesta a precizat că a propus o serie de criterii pe…