Month: March 2016

  • Proiecte cu potențial de eficientizare a utilizării fondurilor publice

    Viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a discutat cu delegația Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de Reza Baqir, proiectele aflate în implementare la nivelul MDRAP și cu potențial impact pozitiv asupra eficientizării folosirii fondurilor publice. Conform unui comunicat al MDRAP, Dîncu a argumentat că proiectele din pachetul reformei administrative au efect nu doar asupra calității serviciului public,…

  • Monica Macovei critică decizia CCR privind interceptările

    Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a declarat că susţine OUG dată de Executiv cu privire la interceptări, doar că decizia CCR nu este clară privind tema retroactivităţii şi duce la interpretări diferite în rândul judecătorilor. “Interpretarea diferită a unei decizii a Curţii Constituţionale care nu e clară cu retroactivarea crează un haos în justiţie…

  • Proiect de modificare a Legii privind funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România

    La Senat a fost depus un proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România. Potrivit proiectului legislativ, Academia Oamenilor de Ştiinţă ar putea avea un statut similar Academiei Române sau Institutului Cultural Român, prin schimbarea denumirii în Academia de Ştiinţe, creşterea salariilor printr-un ”spor…

  • Noi clarificări privind aplicarea Codului fiscal

    Guvernul a modificat și completat, printr-o Hotărâre, normele de aplicare ale Legii Codului fiscal, prin includerea unor explicitări și a unor noi exemplificări ale situațiilor determinate de diversitatea activității contribuabililor. Scopul acestor completări este abordarea mai facilă a legislației fiscale, prin clarificarea normelor de aplicare. Actul normativ adoptat de Guvern modifică și completează HG nr.…

  • Ministerul Muncii a cheltuit 40 milioane lei pentru finanțarea serviciilor sociale

    Potrivit datelor instituţiei, în primele 9 luni din anul 2015, Ministerul Muncii a cheltuit peste 40 milioane lei pentru finanțarea serviciilor sociale, sumă mai mică cu 8,4% în comparaţie cu aceeași perioadă a anului precedent. Astfel, din totalul cheltuielilor Ministerului Muncii cu asistența socială, respectiv beneficiile de asistență socială și serviciile sociale, suma cheltuită pentru serviciile…

  • Proiect de modificare a Codului Muncii

    Potrivit unui proiect de lege de modificare a Codului Muncii, depus la Senat, liderii de sindicat ar putea beneficia de măsuri de protecţie suplimentară. Iniţatorii, deputaţii Adrian Solomon şi Cristina Nichita susţin, în expunerea de motive, că modificările vin pentru a pune în acord legea cu două deciziile CC nr. 279/2015 şi nr. 814/2015. Iniţiatorii…

  • Proiect: Normele de aplicare a prevederilor art. 699 pct. 19 și art. 804 alin. (2) din Legea sănătăţii

    Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor art. 699 pct. 19 și art. 804 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Potrivit art. 699, pct. 19 din Legea nr. 95/2006, deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă/ reprezentanții acestora şi distribuitorii…

  • Proiect de modificatre a metodologiei de certificare a Centrelor de Expertiză pentru boli rare

    Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind organizarea, funcționarea și metodologia de certificare a Centrelor de Expertiză pentru boli rare. Potrivit notei de fundamentare a proiectului, prin intermediul prezentului ordin se definește Centrul de expertiza pentru boli rare care este o structura funcțională, fără personalitate juridică, implicată în diagnosticarea şi furnizarea…

  • Muzeele vor fi obligate să ţină evidenţa obiectelor de patrimoniu şi digital, prin DOCPAT – Proiect

    Potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul Senatului, muzeele şi alte instituţii ale statului care deţin obiecte de patrimoniu vor fi obligate să le inventarieze atât pe hârtie, cât şi pe suport digital, prin programul DOCPAT, finanţat de Ministerul Culturii. Astfel, proiectul stabileşte că “instituţiile publice sunt obligate să utilizeze programul DOCPAT, program finanţat…

  • Proiect: Administrația Porturilor Dunării Fluviale își propune un profit brut de 1,43 milioane lei

    Conform proiectului de buget de venituri și cheltuieli, pentru anul 2016, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Fluviale evaluează un profit brut de 1,43 milioane de lei, la venituri totale de 12,06 milioane de lei. Astfel, pentru acest an, cheltuielile totale prevăzute se ridică la 10,63 milioane de lei, din care 4,97 milioane de lei constituie cheltuielile cu personalul.…