Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului pentru reexaminare Legea care reglementează vânzarea medicamentelor pe internet.
În cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii farmaciei nr. 266/2008 se arată că “potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 266/2008, în farmaciile comunitare, oficinele locale de distribuție, farmaciile din unitățile medicale aflate în structura ministerelor cu rețea medicală proprie, drogheriile, farmaciile și oficinele locale de distribuție din sistemul penitenciar este interzisă utilizarea tehnicii de vânzare cu autoservire pentru medicamentele de uz uman sau veterinar. De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 2 din același act normativ, distribuția cu amănuntul a medicamentelor se face numai prin farmacii, oficine locale de distribuție și drogherii. Față de aceste prevederi ale Legii nr. 266/2008 se poate deduce că în prezent nu este interzisă în mod expres vânzarea de medicamente către populație prin intermediul internetului. Fără a interveni asupra acestor texte, prin Legea transmisă la promulgare este introdus în conținutul art. 2 un nou alineat, alin. (41), potrivit căruia vânzarea și eliberarea prin intermediul serviciilor societății informaționale a medicamentelor care se acordă fără prescripție medicală este permisă numai în cazul farmaciilor comunitare și drogheriilor autorizate potrivit prezentei legi, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății”.
Prin urmare, se constată că între actualele reglementări ce conțin dispoziții restrictive cu privire la vânzarea de medicamente fără prescripție medicală și prevederile nou introduse, ce permit vânzarea și eliberarea prin intermediul serviciilor societății informaționale a acestui tip de medicamente, în condițiile ce vor fi stabilite prin ordin al ministrului sănătății, există nu numai o lipsă de corelare a normelor, dar și o discrepanță sub aspectul politicilor menite să asigure sănătatea publică.