Regulament de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, proiect


masa lemnoasaMinisterul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a supus dezbaterii publice un Proiect de HG pentru aprobarea Regulamentului de valorificare  a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, printre schimbările preconizate se menţionează deblocarea situației create de respectarea prevederilor art. 74 și a termenului de armonizare prevăzute de art. 75 al Regulamentului în vigoare de către administratorii de fond forestier proprietate publică, mai ales situația Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva care are în structura organizatorică un număr relativ mare de personal cu activitate de exploatare forestieră și prelucrare primară a materialelor lemnoase precum și investiții în utilaje forestiere sau capacități de producție a cherestelelor. De asemenea, se prevăd mecanisme mai clare de asigurare a respectării tuturor principiilor de valorificare a masei lemnoase provenite din fond forestier proprietate publică prevăzute în Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată.

La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă H.G. nr. 924/2015 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 840 din 11 noiembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Actele de punere în valoare a masei lemnoase aprobate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, rămân supuse legislaţiei în vigoare la data iniţierii, respectiv încheierii acestora. De asemenea, procedurile referitoare la vânzările de masă lemnoasă, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se desfăşoară potrivit reglementărilor în vigoare la data începerii acestora, se mai arată în proiectul de act legislativ.