Legea prin care șoferii ar trebui să își ia aviz că nu suferă de apnee în somn nu funcţionează


taxi_5_21556600
Președintele Societății Române de Pneumologie, prof. dr. Florin Mihălțan, a declarată că, deși există o lege din 2015 care prevede ca șoferii să obțină un aviz medical care să ateste dacă suferă sau nu de apnee în somn, aceasta nu se aplică, iar cei mai mulți conducători auto, care se confruntă cu această afecțiune, își reiau activitatea fără să fie monitorizați de autorităţi.

Legea la ora actuală nu se aplică în sistemul în care ni-l dorim noi. Pacientul sesizat de medicul de familie sau de cel care îl vede prima dată trebuie să fie expertizat, să fie într-un centru de boli profesionale, pentru că poate să fie și o boală profesională. Trebuie să facă poligrafie sau polisomnografie și, ulterior, trebuie să beneficieze de un aparat de monitorizare a somnului cel puțin două luni pentru a fi reintegrat ca șofer, așa se procedează în multe țări“, a precizat prof. dr. Florin Mihălțan în cadrul conferinţei organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Somnului.

De asemena, președintele Societății Române de Pneumologie a subliniat că există 55 de laboratoare specializate în acest sens și în jur de 100 de medici.

,