Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 65.
Actul normativ stabileşte norme minime comune referitoare la:
– anumite aspecte ale prezumției de nevinovăție în cadrul procedurilor penale;
– dreptul de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.
De asemenea, directiva se aplică persoanelor fizice care sunt suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale. Aceasta se aplică în toate fazele procedurilor penale, din momentul în care o persoană este suspectată sau acuzată de comiterea unei infracțiuni sau a unei presupuse infracțiuni până când hotărârea prin care se stabilește că persoana respectivă a comis infracțiunea în cauză rămâne definitivă.
Statele membre se asigură că persoanele suspectate și acuzate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la dovedirea vinovăției potrivit legii.