Standarde minime de calitate pentru acreditarea serviciilor destinate combaterii violenţei în familie


lc
Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin privind aprobarea standardelor minime de calitate pentru acreditarea serviciilor sociale destinate prevenirii și combaterii violenței în familie
, termenul limită pentru primirea propunerilor, sugestiilor și opiniile cu privire la acest proiect fiind 17 martie 2016.

Prin acest Ordin se aprobă:
1) Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare pe perioadă determinată organizate ca centre de primire în regim de urgenţă pentru protecţia victimelor violenţei în familie;
2) Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare pe perioadă determinată, organizate ca locuinţe protejate pentru protecţia victimelor violenţei în familie;
3) Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale cu cazare pe perioadă determinată, organizate ca centre de recuperare pentru victimele violenţei în familie;
4) Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale, organizate ca centre de asistență destinate agresorilor;
5) Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale, organizate ca centre de consiliere pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie;
6) Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale organizate ca centre de informare și sensibilizare a populației în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie.

Actul normativ prevede că perioada de ședere în cazul standardelor pentru adăposturi este între 5 și 120 de zile, în funcție de situația particulară a fiecărui beneficiar și în raport cu nevoile individuale ale acestora.