Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 211/ 2011 privind regimul deșeurilor


deseuriMinisterul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a lansat în dezbatere publică Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/ 2011 privind regimul deșeurilor.

Prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor s-a transpus Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind deşeurile şi de abrogare anumitor directive, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L 312 din 12 noiembrie 2008 şi s-a abrogat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 426/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

Directiva 2008/98/CE are scopul de a contribui la realizarea, în Uniunea Europeană, a obiectivului „o societate a reciclării”, urmărind evitarea generării de deşeuri şi utilizarea deşeurilor ca resursă.

Prin prezentul proiectul de act normativ se are în vedere modificarea și completarea Legii nr. 211/2011 în vederea transpunerii corecte și complete a Directivei 2008/98/CE. Totodată proiectul vizează transpunerea Directivei (UE) 2015/1127.