Legea pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi a celei de 19 noiembrie – Ziua bărbatului a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Astfel, autorităţile administraţiei publice pot organiza manifestări şi acţiuni publice dedicate sărbătoririi acestor zile, iar Televiziunea Publică şi Societatea Română de Radiodifuziune vor putea include în programele lor “emisiuni dedicate promovării drepturilor femeii sau, după caz, drepturilor bărbaţilor”.
Reamintim că propunerea legislativă, iniţiată anterior, are ca scop eliminarea discriminării dintre femei şi bărbaţi şi creşterea gradului de conştienţizare prin concilierea vieţii de familie cu cea personală.
Instituirea Zilei Internaţionale a Bărbaţilor are ca scop şi promovarea modelelor pozitive de sex masculin, nu doar vedete de cinema şi bărbaţi din sport, dar, şi oameni de zi cu zi din clasa de lucru, care trăiesc vieţi decente, cinstite.