Programele de prevenție în sănătate – subiect discutat între ministrul Sănătăţii şi directorul regional OMS Europa


lc
La 23 februarie 2016, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș-Cadariu, a avut o întrevedere cu directorul regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Europa, Zsuzsanna Jakab, în cadrul căruia au fost discutate subiecte ca sănătatea publică și programele de promovare a prevenției în sănătate.

Ministrul Sănătăţii a ţinut să precizeze că la 24 februarie 2016 va fi lansat un important Program de prevenție și educație în sănătate, iar începând cu săptămâna viitoare va fi organizată și prima dezbatere publică a proiectului de lege a vaccinării.

Printre priorităţile pe acest an se află şi dezvoltarea programului de depistare precoce a cancerului de col uterin, precum şi elaborarea a două programe importante de prevenție care vizează depistarea precoce a cancerului de sân și cancerului colorectal în cadrul Planului comprehensiv de control a cancerului.