Principii de funcţionare pentru companiile aflate sub autoritatea Ministerului Energiei


compas
Potrivit unui comunicat al Ministerul Energiei, companiile din sectorul energetic sunt vitale pentru securitatea aprovizionării cu energie. Unele dintre ele trec printr-o situație dificilă generată de lipsa de performanță economică, de risipă financiară şi, în anumite cazuri, de lipsă de integritate.

În câteva situații, lipsesc planuri concrete pentru dezvoltarea de viitor şi o strategie coerentă de investiții.

La câteva companii importante, instituțiile abilitate desfășoară în această perioadă investigații care vizează posibile fapte neconforme cu legea.

Pentru a repune aceste companii pe drumul corect punem la punct un plan de măsuri concrete:

  1. Implementarea unor proiecții bugetare multianuale și a unor strategii de dezvoltare pe termen mediu și lung.
  2. Monitorizarea achizițiilor publice de bunuri și servicii astfel încât acestea să se desfășoare transparent, nediscriminatoriu și eficient.
  3. Publicarea datelor privind contractele de achiziții publice şi sponsorizări/contribuții şi beneficiarii acestora, în conformitate cu Ordinul Ministrului Energiei din 2014.
  4. Structurile de audit intern și control trebuie să aibă suficientă autonomie funcțională astfel încât să poată verifica situațiile care ridică probleme de integritate sau de gestiune defectuoasă a afacerilor.
  5. Nicio persoană care face obiectul unei cercetări penale nu poate ocupa o funcţie de conducere.
  6. Adoptarea de coduri de integritate și etică în afaceri şi prevederi clare privind conflictul de interese, pentru a combate nepotismul și a încuraja promovarea exclusiv pe criterii de profesionalism. Rapoartele administratorilor (membri CA) vor conține date privind măsurile de combatere a corupției în cadrul companiei.
  7. Adoptarea unei strategii de responsabilitate socială față de comunitățile locale, pentru a direcționa contribuțiile financiare către nevoile reale ale acestora, cu beneficii cuantificabile pentru cetățeni.
  8. Implementarea transparentă a Ordonanței 109 și recrutarea managementului pe criterii stricte de profesionalism. Fiecare companie trebuie să aibă o strategie coerentă de punere în practică a principiilor de guvernanță corporativă.
  9. Organigramele trebuie redimensionate mai ales în ceea ce privește funcțiile de conducere, pentru a reduce birocrația actului decizional și a nu încărca inutil costurile societăţii.
  10. Revizuirea indicatorilor de performanță pentru management și Consilii de Administrație astfel încât acestea să reflecte performanța economică reală pe care ne-o dorim de la aceste companii.

Principiile enunțate stau la baza unui plan de acțiune elaborat de direcțiile de specialitate ale Ministerului Energiei.

,