Guvernul a adoptat o hotărâre privind aplicarea legii votului prin corespondenţă


vot prin coresponenta

Guvernul a adoptat o hotărâre privind aplicarea legii votului prin corespondenţă, prin care cetăţenii români cu drept de vot care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate îşi vor putea exercita dreptul electoral prin corespondenţă începând cu alegerile parlamentare din acest an.

Modelele, dimensiunile şi condiţiile de realizare a documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin corespondenţă, care sunt transmise alegătorului au fost stabilite de Guvern.

Actul normativ mai reglementează cuantumul indemnizaţiilor pentru activitatea membrilor birourilor electorale pentru votul prin corespondenţă şi a personalului tehnic auxiliar al acestora.

Astfel, preşedintele biroului electoral pentru votul prin corespondenţă şi locţiitorul acestuia vor primi câte o indemnizaţie de 85 de lei pentru fiecare zi de activitate, iar membrii birourilor electorale şi personalul tehnic auxiliar câte 65 de lei pentru fiecare zi de activitate“, mai arată Executivul într-un comunicat.