Proiect: Modificarea Normelor metodologice privind Codul fiscal


lcMinisterul Finanțelor Publice (MFP) a supus spre dezbatere publică Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016.

Potrivit notei de fundamentare, la Titlul VII – Taxa pe valoarea adăugată, la pct. 8 alin. (7), exemplele 3 și 4 au fost completate astfel încât să rezulte că punerea gratuită la dispoziția altor persoane a unor bunuri este legată de activitatea economică a persoanei impozabile și în situația în care persoana la dispoziția cărei sunt puse bunurile respective are calitatea de furnizor de bunuri. La pct. 24 alin. (7) s-au adus clarificari cu privire la momentul la care intervine faptul generator de taxa in cazul unor servicii de închiriere, leasing, concesionare, arendare de bunuri, acordare cu plată pe o anumită perioadă a unor drepturi reale, precum dreptul de uzufruct și superficia, asupra unui bun imobil, în situația în care nici contractul nu prevede un termen de plată și nici pe factura emisă pentru astfel de servicii nu este înscris un termen limită pentru efectuarea plății.

La  Titlul VIII – Accize și alte taxe speciale, se clarifică faptul că autoritatea fiscală teritorială execută garanția în situația în care operatorii economici înregistrează întârzieri de la plata accizelor care depășesc termenul legal stabilit la art. 433 din Codul fiscal și care înregistrează întârzieri de la plata altor obligații fiscale restante de natura celor administrate de ANAF cu mai mult de 30 de zile peste termenul legal de plată.

Elaborarea unor norme metodologice clare, precise şi accesibile, precum și exemplificarea unor situații determinate de diversitatea activității contribuabililor, pentru aplicarea Codului fiscal, generează un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, în sensul facilitării abordării legislaţiei fiscale de către contribuabili și implicit, îmbunătățirea conformării voluntare a acestora.

,