Noi sancţiuni pentru practicile comerciale incorecte


2011_12_24_0_6_protejarea-populatiei-impotriva-unor-activitati-comerciale-ilicite-intre-utilitate-si-abuz-impotriva-comerciantilor-iv_14929

Conform unui proiect de act normativ aflat pe lista de vot decisiv a deputaţilor, comercianţii care folosesc practici comerciale incorecte şi care sunt sancţionaţi de autorităţi pentru acest lucru vor putea fi obligaţi să restituie clienţilor banii pe produse şi servicii.

În octombrie 2015, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor a trecut de Senat, iar acum figurează pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, fiind propus pentru adoptare.

Potrivit iniţiativei legislative, comercianţii sancţionaţi de autorităţi pentru practici comerciale incorecte vor fi obligaţi să restituie consumatorilor banii pe produse şi servicii într-un termen de cel mult 15 zile. Însă, dacă nu vor da banii înapoi în perioada prevăzută de lege, comercianţii vor risca să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 50.000 de lei.

În prezent, Legea nr. 363/2007 interzice folosirea practicilor comerciale incorecte şi se sancţionează cu amenzi:

  • de la 2.000 la 100.000 de lei, pentru utilizarea practicilor comerciale incorecte;
  • de la 5.000 la 100.000 de lei, pentru utilizarea practicilor comerciale înşelătoare;
  • de la 2.000 la 100.000 de lei, pentru utilizarea practicilor comerciale agresive.