În cadrul şedinţei din 15 februarie, comisiile juridică și pentru drepturile omului de la Camera Deputaților au eliminat articolele cu privire la defăimare, incitare la ură și discriminare socială, precum și amenzile prevăzute în proiectul de lege inițiat de Liviu Dragnea.
De asemenea, proiectul a primit și alt titlu – proiectul legii privind asigurarea toleranței față de diferențele de grup.
Prezent la dezbaterile din comisii, Liviu Dragnea a menționat că inițiativa sa a avut în permanență “un caracter de promovare a toleranței și a demnității umane”.
Membrii celor două comisii au decis eliminarea definiției defăimării, dar și eliminarea sintagmelor “apartenență politică” și “avere” din textul proiectului.