-
O nouă instituție va urmări și identifica bunurile provenite din săvârșirea infracțiunilor
Unul dintre subiectele controversate în ultima vreme este generat de modul în care se reușește recuperarea prejudiciilor create de cei care au săvârșit infracțiuni. Desigur că arestarea unor astfel de persoane și, ulterior, condamnarea lor nu folosește nimănui atâta vreme cât nu se reușește și o recuperare reală a prejudiciilor cauzate. În acest sens, s-a…
-
Noi reglementări privind certificatul de atestare fiscală și de obligații bugetare
În multe cazuri apare confuzia între certificatul de atestare fiscală și cazierul fiscal. Astfel, mulți cred că vorbim despre unul și același lucru. În realitate, sunt două documente diferite. În realitate, cazierul fiscal cuprinde toate faptele săvârșite de un contribuabil care sunt sancționate de normele fiscale, vamale și cele privind disciplina financiară, pe când certificatul…
-
Statistici privind plăţile efectuate către beneficiarii PNDR 2007 – 2013
Potrivit datelor prezentate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), au fost efectuate plăți în valoare de 8,21 miliarde euro către cei care au accesat Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013, această sumă reprezentând aproape 90% din totalul fondurilor europene alocate României de Uniunea Europeană prin acest program. Până la data de…
-
Proiect de modificare a Legii privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere
Ministerul Transporturilor a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanţă a Guvernului pentru modificarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Proiectul propus crează temeiul legal pentru Ministerul Transporturilor de a reglementa, prin norme aprobate prin ordin al ministrului, existența și modul de dobândire a unui certificat de competență…
-
Cardul de sănătate ar putea fi obligatoriu şi în cazul urgenţelor
Preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea, a afirmat că Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) analizează posibilitatea folosirii cardului de sănătate pentru validarea serviciului şi în cazul urgenţelor, însă la externare, cu excepţia asiguraţilor în stare foarte gravă sau în comă. “Casa Naţională de Asigurări de Sănătate analizează cu specialiştii posibilitatea utilizării cardului de sănătate şi pentru asiguraţii…