Întărirea protecției victimelor violenței domestice


Violence conjugaleLa Senat a fost depusă propunerea legislativă de modificare a Legii pentru prevenirea și combaterea violenței în familie – Legea 217/2003 – menită să întărească protecția victimelor violenței domestice.

Iniţiatorul propunerii legislative deputatul Remus Cernea propune elaborarea unui manual privind violența în familie, ca instrument de lucru adresat polițiștilor și care să ofere sprijin procurorilor pentru conducerea investigațiilor preliminare, dar și acces la informațiile necesare pentru victimele acestei infracțiuni.

De asemenea proiectul de act normativ prevede ca instanța va dispune și obligarea agresorului de a fi testat psihologic, de a urma consiliere psihologică, psihoterapie, de a se supune măsurilor de control decise de instanță sau de a urma efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.