Proiect de HG privind plafonul alocat Programului Prima Maşină în 2016


lc
Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, Ministerul Finanţelor Publice propune alocarea unui plafon de garanţii în valoare de 100 de milioane de lei pentru Programul Prima Maşină în 2016, din diferenţa neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2015, şi acceptarea primei de casare auto în contul avansului de 5% necesar obţinerii finanţării.

Programul Prima Maşină prevede că persoanele fizice pot achiziţiona un singur autoturism nou al cărui preţ de achiziţie să nu depăşească suma de 50.000 de lei. În acest context este încurajată achiziţia de autovehicule situate în palierele joase de preţ sau maşinile puţin poluante cu litraj mic şi consum redus de combustibil.

Beneficiarul Programului Prima Maşină trebuie să aibă vârsta de minimum 18 ani şi capacitate deplină de exerciţiu, precum şi să dispună de un avans de minimum 5% din preţul de achiziţie a autoturismului nou, care în noua formulă poate fi susţinut cu ajutorul primei de casare obţinută pentru o maşină veche.

Pentru anul trecut, respectiv 2015, plafonul alocat Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi a fost de 350 de milioane de lei.