Proiectul legislativ, depus de un grup de parlamentari PNL, prevede ca înşelăciunea săvârşită în legătură cu date sau caracteristici ale vehiculelor ar putea fi pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani.
Acest proiect vine în completarea Codului Penal cu infracţiunea de “înşelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor”, pedepsită cu închisoare de la 2 la 5 ani.
Prin date sau caracteristici ale vehiculelor se înţelege: elementele de identificare, provenienţa, modificările şi intervenţiile, inclusiv asupra odometrului, istoricul reviziilor, reparaţiilor şi accidentelor rutiere în care a fost implicat vehiculul. Fapta constituie infracţiune independent de diligenţa depusă de persoana care devine titular de drepturi asupra vehiculului.
Iniţiativa legislativă are ca scop descurajarea tranzacţiilor cu vehicule ale căror date sau caracteristici sunt trucate sau nereale şi, în consecinţă, creşterea siguranţei pe drumurile publice.