Proiect de HG privind distribuirea compensaţiilor pentru producătorii de lapte şi de carne de porc


lc
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a anunţat că se pregăteşte un proiect de hotărâre de guvern, care prevede distribuirea ajutoarelor sau compensaţiilor pentru producătorii de lapte şi de carne de porc, care au fost afectaţi de criză.
Suma de peste 11 milioane de euro alocată de Uniunea Europeană va fi utilizată pentru acoperirea pagubelor suferite de România în urma reducerii importurilor Chinei, dar şi a impunerii embargoului rusesc.

Pentru a primi subvenţiile respective producătorii de lapte şi de carne de porc trebuie să îndeplinească trei condiţii:
1. să fie înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA;
2. să fie în activitate;
3. să aibă încheiat un contract pe perioadă de minim 6 luni valabil la data depunerii solicitării cu un cumpărător, cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui iar producţia de lapte livrată de beneficiar să fie minim 5 tone.

În cazul producătorilor de lapte sumele pe care le vor primi sunt de 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte de până în 20 tone inclusiv; 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte de până la 200 de tone inclusiv; 2.900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.