În ziua de 16 decembrie 2015, Plenul Curții Constituționale s-a întrunit pentru a soluționa, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate formulată de Președintele României asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum și a art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispozițiile articolului unic punctul 2 subpunctul 4 şi ale articolului unic punctul 4 – referitor la art.VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.21/2015 – din Legea privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.21/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a art.3 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România sunt neconstituționale.

Referitor la dispoziţiile articolului unic punctul 2 subpunctul 4 din lege, potrivit cărora “Preşedintele Comisiei Naționale are vot egal cu ceilalți membri şi, prin derogare de la prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu este asimilat calităţii de conducător al autorităţii publice”, Curtea a reţinut că derogarea impusă de textul criticat are efect direct în stabilirea cadrului procesual în care instanța va putea analiza actul administrativ contestat sau refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, inclusiv în ceea ce priveşte stabilirea calităţii procesuale a autorităţii publice şi procedura executării silite a unei hotărâri judecătoreşti definitive. Etapa judecătorească a recunoaşterii dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei trebuie să fie o etapă efectivă care se bucură de toate garanţiile recunoscute dreptului de acces liber la justiţie. De asemenea, Curtea a reţinut că, prin derogarea impusă de textul criticat, legiuitorul a intrat în sfera puterii judecătoreşti, ceea ce încalcă principiul separaţiei puterilor în stat. Astfel, prin implicaţiile practice ale textului de lege criticat se ajunge la încălcarea prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(4), art.21 şi art.52 alin.(1).

În ceea ce priveşte dispoziţiile articolului unic punctul 4 – referitor la art.VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.21/2015, potrivit cărora “Se exonerează de la plata amenzilor civile stabilite în temeiul art.24 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi, respectiv, preşedintele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor”, Curtea a reţinut că singura modalitate de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive prin care instanţa a stabilit în sarcina autorităţii publice obligaţia de a face este cea prevăzută de dispoziţiile art.24 din Legea nr.554/2004 – referitoare la posibilitatea ca, la cererea creditorului, instanţa de executare să aplice conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere. Astfel, prin exonerarea reglementată de textul criticat este afectată singura posibilitate de a asigura punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive, prin care s-a stabilit în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor/Comisiei Naționale de Compensare a Imobilelor obligaţia de a face, ceea ce contravine prevederilor art.21 din Legea fundamentală şi art.6 par.(1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.