Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor a amânat dezbaterea proiectului de lege care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise.
Astfel, după trei ore şi jumătate, cei prezenţi la Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor au fost anunţaţi că şedinţa se amână pentru săptămâna viitoare.
“Mă simt extrem de jenată de situaţia în care am fost puşi astăzi şi în special de situaţia în care au fost puşi reprezentanţii ONG-urilor care au fost invitaţi la şedinţa comisiei (…) Nici măcar nu li s-a adresat un bună ziua din partea comisiei de sănătate şi nici nu li s-a spus oficial care este motivul pentru amânare. Este inadmisibil să te comporţi aşa într-un stat membru al Uniunii Europene”, a declarat deputatul Aurelia Cristea, iniţiatoarea proiectului.
De asemenea, reprezentanţii ONG-urilor au numit această amânare drept un abuz instituţional şi au declarat că vor cere clarificări oficiale asupra motivelor care au stat la baza acestei decizii.