Legea dării în plată a scos la iveală problema riscului, adică cine îşi asumă pierderea – cel care a luat creditul ipotecar sau banca.

Iniţiatorii au justificat această lege prin rezolvarea unei probleme sociale a persoanelor fizice.
Adică, când nu mai poţi/vrei să plăteşti creditul pentru apartament, depui cheile la bancă şi se stinge orice fel de obligaţie.

Dacă există o pierdere între valoarea creditului acordat şi valoarea la zi a proprietăţii când este predată de debitor, ea trebuie suportată de bancă, conform iniţiatorilor.

Însă, situaţia, în care debitorul nu mai poate/vrea să plătească creditul, însă valoarea proprietăţii sale este mai mare decât valoarea creditului, nu a fost discutată de iniţiatorii legii dării în plată.