Modificări privind pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice


lc

Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice a fost modificată prin Regulamentul delegat (UE) 2015/2171 al Comisiei publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L 307.

Potrivit regulamentului, prin Decizia 94/800/CE, Consiliul a încheiat Acordul privind achizițiile publice, care ar trebui să se aplice în cazul oricărui contract de achiziții cu o valoare mai mare sau egală cu sumele (denumite în continuare “praguri”) stabilite în acord și exprimate în drepturi speciale de tragere. Unul dintre obiectivele Directivei 2014/25/CE este de a permite entităților contractante care aplică directiva respectivă să respecte, în același timp, obligațiile prevăzute în acord. În vederea atingerii acestui obiectiv, pragurile prevăzute de directiva respectivă pentru contractele de achiziții publice și care fac totodată obiectul acordului ar trebui să fie armonizate astfel încât să corespundă contravalorii în euro, aproximate prin lipsă până la ordinul miilor, a pragurilor stabilite în acord. Astfel, din motive de coerență, este adecvat să se alinieze și pragurile prevăzute de Directiva 2014/25/CE care nu fac obiectul acordului.

Prin urmare, la art. 15 litera (a) din Directiva 2014/25/UE, valoarea de “414 000 EUR” se înlocuiește cu “418 000 EUR”, iar la art. 15 litera (b) din Directiva 2014/25/UE valoarea de “5 186 000 EUR” se înlocuiește cu “5 225 000 EUR”.