Percheziţii la firme de reciclare a deşeurilor de ambalaje


descărcareFirmele de reciclare a deşeurilor de ambalaje, suspectate de evaziune şi fals, prin care ar fi produs un prejudiciu de 54 milioane de euro, au fost perchiziţionate.

Percheziţiile au loc într-un dosar în care procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică fac cercetări pentru evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi fals în declaraţii, comise în legătură cu activitatea de reciclare a deşeurilor de ambalaje reglementată de Directiva 94/62/CE/1998 a Parlamentului European şi a Consiliului, declară Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Astfel percheziţiile au fost descinse la 59 de adrese din Bucureşti şi în judeţele Argeş, Brăila, Cluj, Constanţa, Ilfov, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea, Vrancea şi Tulcea, unele dintre acestea fiind sediile sociale şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale, arată PICCJ.

Înregistrarea şi declararea unor operaţiuni ar fi facilitat operatorilor licenţiaţi obţinererea vizei anuale necesare funcţionării acestora şi ar fi condus la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale la Fondul pentru mediu, respectiv a contribuţiei în cuantum de doi lei pe kilogram, datorată pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor anuale minime de îndeplinit şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate.