Proiectul privind înfiinţarea Supraguvernului, respins de Senat


lc
La 10 noiembrie 2015, Senatul României a respins înfiinţarea aşa-numitului Supraguvern – structură de supraveghere a finanţelor ţării, formată din reprezentanţi ai BNR, ASF şi Guvern.
Iniţiativa a fost criticată de mai mulţi deputaţi, unii considerând Supraguvernul drept o instituţie nedemocratică.

Proiectul de lege prevede înfiinţarea unui comitet, supranumit Comitetul pentru Supraveghere Macroprudenţială, care ar supraveghea sistemul financiar din ţară, ceea ce presupune analiza modului în care sunt gestionate Finanţele şi măsuri pentru evitarea riscurilor la adresa economiei. Preşedintele instituţiei ar fi guvernatorul Băncii Naţionale, iar cei care fac parte din organizaţie nu ar primi deloc salarii.

Actul normativ urmează să fie dezbătut şi de Camera Deputaţilor, care are for decizional.