La 4 noiembrie pe site-ul Ministerului Agriculturii a fost publicat un proiect de modificare şi completare a Hotărârii Guvernului nr.1050/2013 pentru aprobarea Programului naţional apicol pentru perioada 2014-2016, a normelor de aplicare, precum şi a valorii sprijinului financiar.
Principalele schimbări vizează acoperirea cheltuielilor pentru tratamentele și medicamentele folosite în stupină și care nu vor mai fi decontate doar pentru varroa, ci și pentru alți agresori ai albinelor. Modificările aduse anexei 1 prevede eliminarea condițiilor ca tratamentele să fie aprobate și urmărite de către reprezentanții formelor asociative.
Actul normativ mai prevede şi eliminarea decontării asistenței tehnice pentru apicultori și grupuri de apicultori, care vizează în special achiziția sistemelor informatice de inventariere a familiilor de albine la nivel de județ – investiții ce deja s-au realizat și sunt funcționale.
Proiectul de modificare a PNA 2014-2016 a fost lansat în dezbatere publică și urmează să fie aprobat în ședința de Guvern pentru a fi publicat ulterior în Monitorul Oficial.