Month: October 2015

  • Gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020

    Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 746/2015. Astfel, actul normativ stabileşte cadrul financiar general pentru gestionarea asistenţei financiare nerambursabile alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune şi Fondul…

  • Tichete pentru copiii din familiile defavorizate, pentru a merge la grădiniţă

    Potrivit unui proiect de lege adoptat recent, 11.000 copiii din familiile defavorizate vor putea beneficia de tichete în valoare de 50 de lei, începând de la 1 ianuarie 2016, efortul bugetar fiind de 39 milioane de lei pentru anul viitor. Din aceste tichete se vor putea cumpăra produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte şi rechizite. Deputaţii…

  • Sprijin pentru schema de ajutor de stat privind seceta

    Într-un comunicat al Ministerului Agriculturii s-a menţionat că Daniel Constantin, ministrul agriculturii, i-a cerut directorului general al DG AGRI,  Jerzy Plewa, sprijinul pentru activarea schemei de ajutor de stat care presupune compensarea pierderilor de venit din cauza secetei și posibilitatea de a acorda o plată în avans pentru fermierii afectați. Conform ministrului, au mai fost discutate subiecte ca revizuirea…

  • Noi reglementări privind efecienţa energetică

    În şedinţa din 7 octombrie, Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, o serie de reglementări prin care se armonizează legislaţia naţională cu Directiva 2012/27/UE a Parlamentului Europei şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficienţa energetică. Actul normativ adoptat de Guvern introduce o serie de modificări, printre care: Valorile de referinţă armonizate ale eficienţei pentru…

  • Măsuri de control în domeniul comercializării lemnului şi produselor din lemn

    Guvernul a decis extinderea sferei de control în domeniul comercializării lemnului şi produselor din lemn prin stabilirea unor obligaţii ce revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţă astfel de produse. Prin urmare, Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care se completează legislaţia naţională cu unele prevederi privind regimul de control şi sancţionator aplicat…

  • Noi sancţiuni în domeniul securităţii aviaţiei civile

    Executivul a completat printr-o Hotărâre cadrul legal aplicabil domeniului securităţii aviaţiei civile, prin introducerea unor noi fapte însoţite de sancţiunile aferente preluate din regulamentele europene. Astfel, potrivit HG adoptate, printre contravenţii se regăsesc: împiedicarea intenţionată a activităţii de monitorizare a conformităţii desfăşurată de un auditor de securitate a aviaţiei civile; incapacitatea ori refuzul structurii care…

  • Măsuri de protecţie socială pentru persoane disponibilizate la unii operatori economici din industria de apărare

    Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind aplicarea unor măsuri de protecţie socială pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective la unii operatori economici din industria de apărare. OUG nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective…

  • Legea privind Acordul între România şi SUA pentru îmbunătăţirea conformării fiscale internaţionale, promulgată

    La 7 octombrie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind ratificarea Acordului dintre România şi SUA pentru îmbunătăţirea conformării fiscale internaţionale şi pentru implementarea FATCA, semnat la Bucureşti, la 28 mai 2015. Prin ratificarea Acordului dintre România şi SUA, nu se va aplica impozit cu reţinere la sursă în SUA asupra veniturilor…

  • Normele metodologice de aplicare a Legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj, se modifică

    În data de 7 octombrie 2015, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 174/2002 și pentru modificarea Procedurilor privind accesul…

  • Sancţiuni pentru miniștrii Educației care au încălcat legea

    Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege care prevede sancționarea cu tăierea a 30% din salariu pe șase luni a miniștrilor Educației care nu au prezentat anual în Parlament rapoartele privind starea învățământului până la data de 1 martie a fiecărui an, așa cum prevede legislația în vigoare. Inițiatorul proiectului, deputatul liberal Raluca…