Legea prin care data de 28 noiembrie este declarată Ziua Bucovinei, promulgată


iohannis-a-promulgat
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat, miercuri, 28 octombrie, Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 28 noiembrie – Ziua Bucovinei.

Proiectul de lege, prin care data de 28 noiembrie este declarată Ziua Bucovinei, a fost aprobat de Camera Deputaţilor pe 7 octombrie.

La 28 noiembrie s-a proclamat alipirea Bucovinei la patria mamă.

Legea prevede că, în contextul acestei sărbătoriri, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile publice pot organiza manifestări cu caracter cultural-științific, fondurile necesare organizării acestora fiind asigurate din bugetele locale din bugetele autorităților administrației publice centrale.